„A oferi”

Publicat Din categoria Narativ

 

„Simțămintele generoase fac din om o făptură sublimă.” spune Blazac, într-una dintre operele sale. Generozitatea este cu siguranță o virtute, o calitate umană tot mai rar întâlnită în ziua de azi. Cu toții apreciem un cadou sau un lucru pe care l-am primit de la cineva în dar, însă puțini dintre noi simțim nevoia să oferim ceva in schimb.

Se spune că ne naştem egali, lucru total neadevărat. Poate ca avem toți un cap, mâini, picioare şi o inimă, dar nici măcar acestea nu sunt la fel la toți. Unii se nasc cu un IQ uriaş, cu inteligență spontană şi reflexe extraordinare, în timp ce alții  încă din faşă sunt plăpânzi şi retraşi. Unul are o mamă bogată, frumoasă, care lucrează la o firmă de asigurări…ca manager, bineînțeles, doar e firma soțului ei ce a primit la naştere cadou un cont în bancă şi o vilă la Constanța, pentru când va deveni bărbat… iar celălalt nici n-are tată, iar mama lucrează la un supermarket ca vânzătoare. Nu ne naştem egali, ci doar ne inducem, noi sau cei ce ne-nconjoară, că lucrurile stau în felul acesta.

Se spune că prin muncă şi perseverență, totul e posibil. Că oricât de jos ai fi dacă înveți şi munceşti te poți  ridica. Dar nimeni nu ia în calcul toți acei factori care au determinat un om să ajungă neîmplinit. Nimeni nu s-a întrebat prin ce vremuri a călcat sau cine l-a împins în gropi pe omul care acum suferă de sărăcie. Poate a făcut şi el o şcoală, o facultate sau o simplă postliceală şi poate a avut şi el vise sau idealuri odată. Boala nu o poți prevedea sau controla, oricâte măsuri de igienă ți-ai lua zilnic şi oricâte consultații la doctori celebrii ai face pe lună. Nu ştii ce te aşteaptă după colț. Nu ştii ce ți-a pregătit viața…pentru că pare real sau nu, Universul are un plan bine stabilit pentru fiecare dintre noi. Şi pentru asta, nu există explicații sau motive.

Însă ceea ce putem controla suntem noi, noi şi sentimentele pe care le nutrim față de ceilalți. Noi putem alege dacă suntem buni sau răi, bogați sau săraci sufleteşte. Noi putem să arătăm compasiune şi implicare, noi putem schimba ceva.  Căci lumea, destinul şi cursul vieții, sunt printre singurele lucruri care nu se vor schimba vreodată.

De-a lungul vieţii mi-a fost testată generozitatea de multe ori şi am tras invăţămintele care m-au format ca om. Pe vremuri ofeream cadouri ba chiar imi alocam un buget anual pentru astfel de cheltuieli. Prietenii se bucurau şi apreciau că îmi aminteam de cele mai mici detalii şi preferinţe iar eu mă credeam o persoană generoasă. Testul suprem a trebuit să-l trec atunci când la un curs de dezvoltare personală am primit o temă pentru acasă: să oferim un lucru la care ţinem foarte mult. Ajunsă acasă, mi-am inventariat bunurile de suflet şi am sortat după criterii de preţ, vechime şi utilitate. Am trişat oferind o rochie comandată pe net cu două numere mai mici. Atunci mi-am dat seama cât de generoasă eram in realitate iar Universul m-a răsplătit in scurt timp cu o inundaţie la mezaninul unde era dressingul cu hăinuţele mele preferate. In zadar le-am uscat cu feonul, le-am dus la curăţătorie, le-am aerisit si parfumat căci sporii de mucegai au ramas in ADN-ul generozităţii mele. A fost o lecţie dură, am tras invăţămintele însă am mai fost testată chiar şi după ce mi-am făcut toate  promisiunile şi angajamentele că nu o să mă mai ataşez de lucruri materiale. Sunt atenţionată constant şi subtil ori de câte ori nu am parte de câte un lucru preferat. De câte ori nu vi s-a intâmplat şi vouă să nu aveţi parte de cămaşa preferată pentru că s-a pătat de vin sau ca s-a ars la calcat ? Sau că rochia preferată pentru evenimentul la care te-ai pregatit o lună s-a distrus la curăţătorie ?

Incearcă acest exerciţiu de generozitate şi oferă din inimă rochia ta preferată unei prietene sau geanta cu iniţiale celebre in care ai investit o avere, pantofii de nuntă sau caruciorul primului născut.

Nu „Marea Sărbătoare a Crăciunului”  sau „Spiritul sărbătorilor” ne fac nişte oameni mai buni. Nu mersul constant la biserică sau mătăniile pe care le facem credincios, ne definesc ca fiind nişte oameni generoşi. Un cadou nu trebuie făcut pentru că eşti convins că vei primi altul înapoi. Un cadou trebuie făcut din inimă.  Aşa că ia un lucru la care ții mult, şi dăruieşte-l cuiva care chiar are nevoie de el, pentru ca numai „dăruind…vei dobândi.”

 


Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin  site-ul www.molcutz.ro .Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: „Sursa: www.molcutz.ro” si link catre www.molcutz.ro . In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.