Dacă te-ntrebi dacă ești pregătită să faci un copil, ” testul maiaua” îți va da primele indicii.
Davideștii sunt o familie model. El este medic de succes- un bărbat înalt, cu părul ondulat, ușor grizonat şi ochi albaştri patrunzători. Evagrina este o femeie frumoasă, cu mult mai tânără decât Marcel. Fusese fotomodel dar renunțase după terminarea facultății pentru că a vrut să-și urmeze chemarea către artă. Marcel i-a încuraja talentul, ba chiar i-a deschis un atelier de pictură cochet într-o zonă centrală. În 10 ani de când sunt împreună, au vizitat locuri exotice, au explorat și experimentat lăcașuri de cult, în căutarea spiritualității și unificarea de conștiință de cuplu. Experiența Ashramului la întoarcerea din India le-a schimbat radical optica față de viață și valori, astfel încât frumusețea acestora radia si stârnea invidiile celor din jur. Formau un cuplu alchimic şi erau preocupați atât de hrana spirituală dar și de cea care să le conserve trupurile perfecte.
…
În timp ce un tajini mocnea la foc lent în cuptor, numai bun de servit pentru când avea să ajungă Marcel de la birou, Eva își aranja buclele perfecte şi își rimela genele lungi.In acea seară, purta o rochie vaporoasă cumpărată din Mexic care-i contura perfect formele armonioase. De obicei, pe la ora opt- opt și jumătate seara, în funcție de trafic, ajungea Marcel de la slujbă, însă în acea seară întârzâia mai mult. Eva a profitat de acest timp şi a zăbovit mai mult în fața oglinzii, încercând să-și accesorizeze o eșarfă de mătase înfășurandu-și buclele într-o parte. Indecisă, improviza şi transforma pânza colorată în stilul ei creativ şi original într-o fundiță în stil pin-up girl iar în cele din urmă, se hotărâse pentru varianta legată în talie, completând perfect povestea celor două veșminte întocmai incursiunii lor minunate către Mexicul mult visat. Eșarfa cu desene abstracte Dali, oferită de Marcel la escala din Madrid, îi era tare dragă şi nu ezita să o poarte la momente festive, mai ales intr-o zi în care celebrau 10 ani de la căsătorie. Cinele tematice îi reușeau Evei aproape întoteauna însă de data asta chiar şi-a dat cel mai mult interesul. Tocmai ce-și finaliza fundița din talie, când Marcel intră pe ușă cu zâmbetul lui seducător. Era îmbrăcat într-o cămașă mov slim fit, pe care și-o călcase singur de dimineață, avea blugii smart casual “pentru cabinet” pe care i-a oferit Eva de la Moșul, dar cel mai seducător accesoriu era verigheta, care ținea la distanță femeiuștele care se împedicau pe la consultații, acuzând tot felul de dureri și inflamații imaginare.
”Scuză-mă iubita mea, am întârziat pentru că am stat mai mult la o consultație cu o pacientă care… uite ce mi-a adus”, și-i întinde Evei o punguță cu un borcan plin pe trei sferturi cu un fel de iaurt și o felie de pâine de casă, mâncată pe jumătate.
”Ce e asta?” întrebă Eva, contrariată.
”Ghici!”
“Fasole bătută? ”
Marcel izbucnise în râs și o cuprinse de talie, sărutând-o pe frunte.
“E maia pentru pâine, nu voiai tu să înlocuiești drojdia și praful de copt care conține aluminu?”
Eva ridică se uită la borcan și văzu o pastă albicioasă, care dospea formând bule ca de săpun.
”E vie! E un ferment natural cu care plămădeau aluat de pâine bunicile pe vremuri. În maia se găsesc 2 tipuri de drojdie sălbatică: saccharomycs exigus și candida milleri, care apar spontan pe boabele de cerale împreună cu bacteria de acid lactic.”
Eva ridică din sprâncene încurcată de toate detaliile specifice medicilor, parcă înadins să creeze o stare de confuzie.
”Da, știu și eu ce e maiaua, doar știi că am cumpărat varianta granulată… însă am dat chix de câteva ori și a trebuit să arunc totul la gunoi. Știi că nu-mi place să arunc mâncare. De câte ori o fac, mă gândesc la Kenia, la Walid și la familia lui. Îți amintești ce a însemnat o pâine pentru bieţii oameni? M-am săturat de experimentele cu maiaua și apoi… toți fermenții ăștia- Candida- auzi, îmi dau fiori! De unde știm noi că nu continuă procesul de fermentare în stomac și că această chestie nu se transforma în alte microorganisme care să genereze ciuperci, și cine mai știe ce…! Da, da, nu te uita…am citit într-o carte a lui Dr Young.”
Marcel o urmărea, însă era ușor distras de outfit, încercând să ghicească ce surprize i-a pregatit iubita lui soţie.
”Ei, mă urmărești sau vorbesc singură?”
“ Iartă-mă, iubita mea, am avut o zi grea. Hai să mâncăm ceva și apoi îți fac o incursiune în tărâmul microbiologiei, fizicii, chimiei …”
“Te rog, dragul meu, eu vorbeam serios…și asta ce mai e?”
Marcel omisese să-i prezinte pachetul complet primit de la pacienta generoasă, și-i încuvință cele 5 pagini de instrucțiuni și rețete scrise de mână într-o manieră indiscifrabilă. Paginile erau extrem de structurate cu puncte, subpuncte, grame, miligrame, desene, scheme, săgeți, încheiate cu un mărinimos ”poftă bună”. Rasfoind cele 5 pagini, Evei îi rămăseseră ochii la subpunctul 3, de la punctul 2: “Se lasă la crescut (acoperit) până când își dublează volumul- poate dura de la 6-7 ore până la 12 ore. Următorul subpunct: ”Alternativ ( în cazul în care nu e timp) se lasă 2 ore afară la crescut și apoi se lasă în jur de 10 ore la frigider”.
Eva, confuză de aceste detalii, hotărî să se focuseze pe capitolul ”maia”, răsfoind mai pe la început, cu nădejdea că poate poate înțelege cum să hrănească acest ferment misterios și greu de procurat. Acest detaliu se regăsea însă la capitolul 4, subpunctul 1: Hrana: o dată la 12 ore se hrănește cantitatea de maia cu 50 de g făină și 50 de g apă. Dacă e nefolosită timp mai îndelungat se hrănește mai consistent ( 100-150g de făină și se pune la frigider. La revenire, înainte de a face pâine, maiaua trebuie hrănită de 3-4 ori la câte 12 ore distanță până la prepararea primei pâini”.
…
Eva își aminti dintr-o dată de bona care plecase cu 20 de minute înainte să apară Marcel, de crizele si depresiile interminabile, de existența copilului abia născut…de dormitorul cu prințese și prinți colorați unde dormea micuţa lor îngeraşă. În zadar a încercat să redea serile și cinele de dinaintea venirii pe lume a copilului că totul părea să fi luat o întorsătură pe care nu a premeditat-o. Se întreba adesea dacă trebuie să-şi urmeze harul de a se exprima prin pictură sau misiunea ei mai presus de orice era de a fi mamă? Și apoi, după ce că avea în grijă un copil abia născut, Marcel mai venea cu încă o misiune- cu o ”chestie vie” pe care să o hrănescă la 12 ore?
“Iubita mea, de ce te-ai întristat? O să mă ocup eu dacă ți se pare greu. Am crezut că o sa te bucuri și că aceasta chestie ne-ar da prilejul să mâncăm mai sănătos şi poate facem acasă pita aia libaneză după care ne dăm în vânt”. În timp ce-i spunea aceste cuvinte, Evei îi curgeau lacrimi pe obraji iar Marcel o privea nedumerit.
A doua zi, un reminder pe android îi aminti Evei că maiaua trebuia hrănită. Un nou task pe lista “to do” a gonit-o pe Eva direct spre blatul din bucatarie unde zăceau două borcane din care bolborosea un conținut lipicios. Conștiincioasă, a scos cântarul și a început să cântărească cele 50 de grame de făină de secară. Operațiunea începuse să-i dea bătăi de cap Evei când a ajuns la cele 50 de grame de apă, după rețeta pacientei care era destul de incertă. Atâta lucru știa măcar și Eva: că gramul măsoară greutatea, iar litrul volumul. Știa din alte rețete culinare ca un kg este egal cu un litru, doar că în cazul apei lucrurile stau altfel. Ştia de exemplu că o cutie de vopsea are 1 kg dar înăuntru sunt 0,75 ml. Așa a picat în capcană atunci când a recondiționat o mobilă de bucătarie pentru niște clienți din comunitatea artiștilor din care făcea parte. A ales vopseaua, a făcut un calcul succint al materialelor de recondiționare, iar la final a ieșit în pierdere pentru că nu luase în calcul pierderile datorate lacunelor ei de matematică primară. Această incertitudine a determinat-o să dea un double search pe Google. La tastarea cuvântului ,,maia,, au apărut instant cel puțin 10 site-uri despre populația maya. “Ce legătură bizară” gândi Eva în timp ce îşi arunca privirea pe sugestiile oferite de Google. Fără să-şi dea seama, s-a pierdut prin multitudinea de informaţii despre mayaşi – fondatorii celei mai impresionate civilizații precolumbiene, de care Eva și Marcel au fost impresionați când au vizitat Mexicul. A fost insuşi imboldul de care s-au lăsat mânați când au ales numele fetiței lor- Maia. In acea ţară au conceput-o și acolo s-au iubit și redescoperit pentru a nu știu câta oară…
Ca sa amâne acele momente de nostalgie şi să revină la tema zilei, Eva a ales să dea click pe un forum de mămici, unde era abordată tema “maia pentru pâine de casă”. Erau prea multe păreri și încercări nereușite de a ține în viață acest ferment, așa că a închis laptop-ul și a hotărât să urmeze instrucțiunile “de hrană” scrise de pacientă fără să se gândească prea mult.
…
Trecuseră 3 luni iar Eva dobândise toată îndemânarea și secretele de copt pâine cu maia, ba chiar își făcuse şi un blog pe internet și oferea cu plăcere altor gospodine acest ferment ca să încurajeze gătitul sănătos. De când s-a născut Maia, fetița lor minunată, cuplul nu mai avusese niciun concediu și nicio cină în oraș iar Eva era din ce în ce mai încercănată și îngândurată. Picta din ce în ce mai puțin și era lipsită de inspirație. Hotărâse chiar să închirieze atelierul unor artiste până când va avea din nou chef să picteze. Marcel asista trist la povestea din căminul conjugal și se afunda tot mai mult în munca de cercetare, iar de multe ori ajungea acasă la ore târzii, epuizat. S-a refugiat în laborator şi a petrecut zile şi nopţi dedicându-se muncii. Răsplata eforturilor nu a întârzâiat să apară, astfel încât o nominalizare la un premiu în domeniul în care activa îi bătea la uşă. Conferința si decernarea premiilor era în Mexic, așa că primul lucru la care s-a gândit când a aflat de această nominalizare, a fost dorinţa de a fi însoțit de iubita lui soție în amintirea vremurilor când totul era minunat. Ajungând acasă, Marcel îi dădu vestea Evei, iar aceasta îi sări de gât bucuroasă, gândindu-se instant la cel puțin 3 outfit-uri pe care le putea în sfârșit îmbrăca în urma luptei cu kilogramele de după sarcină.
”Vai, iubitule, dar ce ne facem cu Maia? E prea micuță să o luăm cu noi, iar eu încă nu am încredere în nimeni să o las atâtea zile.,,
“Stai liniștită, m-am gândit la toate: Aura și Ștefan s-au oferit să ne lase bona lor- filipineza .Tu știi ce fată deosebită și ce pregătire are cu cei mici…cel mai rău stă la limba română dar slavă Domnului că Maia încă nu are nevoie de perfecțiune la capitolul ăsta. Este de încredere, are grijă de casă, iar noi merităm o vacanță în sfârșit.,,
” Ești sigur?” răspunse Eva cu ochii mari, visând deja la locurile unde s-au iubit, la plajă și la delicatesele din acele locuri. În săptămâna următoare, Eva avea să-i facă instructajul bonei începând cu masa de fructe de la ora 9, până la dormitul la prânz, udatul florilor și maiaua care trebuie hrănită la 12 ore. Părea totul sub control iar micuța se înțelegea de minune cu filipineza.
….
Cele zece zile în Mexic au trecut foarte repede iar Eva era din nou veselă și plină de viață. Își cumpărase tot felul de rochițe și accesorii, umpluse bagajele cu condimente și decorațiuni, cadouri pentru prieteni, cărți de bucate și cursuri de limba spaniolă. Avea chiar o idee de business, iar Marcel era fericit să o revadă pe Evagrina cea plină de viață, de care se îndragostise. La aterizarea pe Otopeni avea să-i aștepte femeia căreia îi lăsase mașina, casa și totul în grijă. Erau bronzați și relaxați, cu 2 valize fiecare. Căutau cu privirea bona în mulțimea care se îmbluzea la poartă, iar din puhoiul de oameni se strecurase în viteză micuța filipineză. Aceasta, era disperată și până să-i dea bună ziua, pufni în plâns încercând să lege o frază într-o engleză stâlcită, amestecată cu o română și mai stâlcită:
,,Maya died !!! Murit maia!!!!,,