În ziua de azi, dacă te plimbi pe stradă și întrebi un adolescent care este cartea lui preferată, probabil că va răspunde că e asul sau jokerul, cartea de vizită a barmanului de la clubul din colțul străzii care îi vinde ilegal bere sau cartea rezumatelor operelor literare prevăzute pentru Bacalaureat. Poate unii dintre ei vor fi mai brezi ca ceilalți și vor da drept variantă favorită cartea de bucate sau se vor lăuda cu lectura câtorva volume science-fiction de proastă calitate…
Pe când eram copil, Moș Ene se preumbla în jurul genelor mele doar după o ora de teatru radiofonic pentru copii. Abia aşteptam sa încep şcoala, sa învăţ să citesc ca să reiau poveştile care mi-au conturat imaginatia si creativitatea. Ascultam vocile actorilor şi îmi plăcea povestea unei anumite Ileana Cosânzeana, care era deșteaptă și drăguță și era curtată de un prinț pe un cal alb…un prinț care o iubea mai presus de toate pretențiile lumii în care trăiau, și era chiar în stare să înfrângă buzduganul rotitor al zmeului cel viclean …Visam în tăcere și încercam să înțeleg și să nu-mi împletesc somnul cu firul poveștii…deși de cele mai multe ori nu reușeam…
Verile petrecute la bunica erau grozave! Îmi amintesc cum îmi plăcea să merg cu bunicul în grajd și să țesăl calul sau pe înserate să pândesc luna cum se strecoară de după livezi… Bunica, cu părul ei alb și cu privirea dulce, avea o plăcere nefirească să-mi lectureze, seară de seară „Bunica”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, iar bunicul, care nu voia nici în ruptul capului să se lase mai prejos, când bunica cocea cozonaci ,”șterpelea” cartea de pe rula sobei și se apuca să-mi citească „Bunicul”, de același autor răposat. Au fost multe lecturi care mi-au fermecat copilăria și nu numai că mi-au dăruit învățături preţioase…ci mi-au deschis o poftă aprigă de lectură, ce nu avea să-și găsească sfârșitul prea curând…
Cu ghiozdanul în spate, alergam pe alei acoperite cu covoare de frunze sau pături de zăpadă, grăbită să ajung acasă ca să silabisesc prima mea carte citită: ” Fram, ursul polar”. Râdeam cu gura până la urechi când aflam ce scamatorii mai făcuse ursul circar și plângeam cu lacrimi de crocodil când sărăcuțul urs polar se rătăcise în tărâmul înghețat al Antarcticii și nu mai găsea scăparea. „Pofta vine mâncând”, mi-a spus învăţătoarea într-o zi, când descoperise interesul meu pentru lectură si mi-a împrumutat „La Medeleni”. Îmi plăcea de Monica, Olguța și Dănuț și îmi doream câteodată să mă aflu printre ei, să ne jucăm împreună și se depănăm amintiri. Am fost alături de Cireșari, Tom Sawyer, Fetița cu chibrituri, Robinson Crusoe sau Colț Alb și am stat cu sufletul la gură la fiecare impas din drumul lor… Cu ei am râs, am plâns, am învățat și am progresat…în viața lor mă regăseam, puțin câte puțin: în aventurile lor, în impasurile lor, în amuzamentul sau în tristețea lor..căci tot ceea ce simțeau ei, simțeam și eu..și speram, până în ultima clipă, că povestea lor e și povestea mea, și nu se va termina niciodată…
Anii au trecut și eu am crescut, iar când schimbările trupului și gândirii mele deveniseră vizibile, anii adolescenței m-au prins cu cărți precum „Elevul Dima dintr-a 7-a”, „Declarație de dragoste”, „Adela”, „Ocolul pământului în 80 de zile” sau „Insula Misterioasă” în brațe. Numai eu știu câte emoții am avut pentru „Cei trei muschetari” când se luptau cu săbiile și călătoreau călare… sau când haina Milady o otrăvise pe drăguța Constance și plecase fără urmă de remușcare… am plâns cu lacrimi și am sperat până-n ultima clipă că acea petrecanie se întâmplase numai în mintea obosită de dragoste a lui D’Artagnan…
Le-am rupt cu dinții, le-am sfâșiat și apoi le-am devorat… le-am citit și le-am recitit, însetată de cât mai mult, dorită de povești în care mă regăseam…eu, aceea care îmi doream să fiu cu-adevărat. Și pofta nu s-a stins…și chiar limitată de vremuri, de sorți și de probleme…ea nu s-a stins prea curând.
Cărțile sunt într-adevăr o comoară și nicidecum pagini învechite destinate anticariatului… Când totul dispare, când internetul pică, când semnalul se-ntrerupe și wireless-ul nu mai funcționează, ele sunt tot acolo..ele freamătă de nerăbdare și ne strigă, chiar dacă strigătul lor este adesea mut sau abia șoptit. Cu ele am crescut, am perseverat și ne-am maturizat și pe ele trebuie să ne bazăm când nevoia este mai mare. Un om înțelept spunea că dacă toate bibliotecile ar arde, am fi pierduți, am fi un popor de inculți și de ingrați, o mare de oameni fără putere de decizie. Am fi slabi, am fi vulnerabili. Oare se va ajunge în punctul ăsta într-o zi? Nici nu vreau să iau în calcul această variantă… ci doar să vorbesc răspicat, să strig tare și să îndemn, toți copiii, adolescenții și nu numai, să pună mâna pe o carte și să citească!
Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin site-ul www.molcutz.ro . Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: „Sursa: www.molcutz.ro” si link catre www.molcutz.ro . In caz contrar, vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.