Din pasiunea mea pentru gătit, am dezvoltat un soi de joc al minții în care mă simt liberă să fac analogii între personalități și preparate culinare. Curios și amuzant deopotrivă s-au conturat în mintea mea tot felul de tipologii cu care am de-a face în viața de zi cu zi.
Astăzi de exemplu, un pilaf care a devenit risotto milanese peste noapte, m-a făcut să-i stau smerită la ghiseul cu autorizații și parafe. Pe risotto îl intalnim cu toții în instituțiile de stat, însă odată ce ne vedem cu maldărul de parafe și aprobări în brațe, uităm de această tipologie pentru o vreme. Dacă te uiți la Mousse-ul de cicolată vei descoperi cât de delicat, fin,rafinat și de modă veche pare pe dinafară și vei fi surprins de gustul dulce din interior.
Pe Mousse îl întâlnești foarte rar, dar vei rămâne marcat de bunul gust și aroma fină cu care s-a prezentat în viața ta. Când am cunoscut- o pe Lava Cake, am fost eclipsată de prezența vulcanică și de grația cu care impregna “păcat” în mitocondrii.
Agenții sub acoperire Surf & Turf sunt omniprezenți însă au target bine stabilit și slavă Domnului că nu fac parte din grupul țintă vizat. Asocierea celor doi este înspăimântătoare și par să fie demonul prefăcut în înger de lumină.
Cunoscătorii și amatorii de fine cuisine sunt membri fideli și șefi înzestrați ai unei corporații franceze sau române. Somonul cu un mix de fructe de mare, parcă au devenit azi Parlamentul și Guvernul. Ce să mai spun de brânza Blue Cheese ce se află pe raft la raionul de brânzeturi. Parcă ar sta un fudul director sau o înţepată directoare, ce ne râde acum în nas ori ne vorbește destul de afectat, uitând de vremurile de ”glorie” când lingeau pe ici pe colo câte-o înghețată.
Sunt oameni pe lângă noi, care au fost orbiți de bani și de succes, uitând de unde au plecat. Nu numai că boala Altzheimer s-a lipit de ei, dar merg cu capul aplecat pe spate, probabil contemplând cerul și se fac că nu te văd când trec pe lângă tine. Se urcă într-un Lexus și brusc este privit cumva ca un erou. De multe ori m-am întrebat, oare de ce? Eu cred că nu se feresc de tine, ci de rușinea lor, datorită faptului că sunt conștienți de unde au plecat și modul în care au plecat și unde au ajuns, dar nu pe căi cinstite ci pe căile îmbogățirii rapide. De ce trebuie să strige-n gura mare cât sunt de geniali? Dacă ar fi așa, nu crezi că s-ar vedea? Parveniți și farisei precum gogoașa înfuriată. Lăudăroșii par penibili și greu de suportat, precum jumările în post. Auzim des fraza ”sa nu uiti de unde ai plecat”. Și vine întrebarea ”De ce?” Pentru că dintr-un snob depășit, a ajuns să se transforme într-un domn genial și totuși răsuflat, precum fasolea cu-n cârnat.
Parvenitul în schimb, întotdeauna se va băga singur în seamă și va începe să vorbească neîntrebat despre felul cum a ajuns el ”mare”, cât a muncit și câtă inteligență nativă are. Îți vei da seama după felul interesant în care subliniază o porție de Fettucine cu ciuperci Oyster king, smântână, tarhon și parmezan.
Portretul parvenitului nu trebuie schițat de cineva. Se va contura singur prin etichetele pe care și le pune, montându-și numele peste tot, exersând semnătura olografă, căutând în mod negreșit să fie un client fidel al celor mai selecte localuri, membru de onoare, dacă se poate, a vreunei organizații, privind ostentativ, cu capul aplecat pe spate, dacă este privit și invidiat de toată lumea. Cea mai mare ofensă adusă unui parvenit, este să nu-l bagi în seamă. Cu siguranță nu-și va aminti de unde a plecat, dar se va gândi el cum să se răzbune, de multe ori rămânând doar cu regretul că n-a putut face nimic.